Asadar, sa incepem:
Andreea Chelsoi
Nu stiu ce face, cum face, dar face minuni si este ca un magnet.
Ei i se datoreaza mentinerea dorintei mele de a scie. E viata si energie, si nebunie, si originalitate. N-ai cum sa nu fii impresionat intr-un fel sau altul daca esti langa ea si langa lucrurile pe care le iubeste. A fost ca o binecuvantare in viata mea, mare noroc ca am intalnit-o si cred ca e singura persoana careia i-am daruit absolut toata increderea mea – acea incredere ca ce face, ce simte si ce spune este adevarat… ca un fel de idol asa 🙂
Nu as putea sa enumar acum toate motivele dar este cea mai interesanta fiinta pe care am cunoscut-o in viata asta.
Poate ar fi trebuit sa scriu mai mult decat cateva cuvinte despre ea – despre faptul ca orice face, bine sau rau, o face in asa fel incat tot misto e, despre privirea ei uneori plictisita dar in acelasi timp plina de viata in care eu vad multe intamplari si multa experienta, despre dragostea cu care se uita la prietenii ei, despre toate supararile pe ea care trec la un singur zambet, despre cum bate inima inainte sa deschid un mail de la ea, despre cum as fi fost fara ca ea sa existe, despre cat de tare ma enerveaza indiferenta ei si cat de tare ma fascineaza toate lucrurile pe care pune atata pret, despre cum ma uit la ea uneori in timpul unor melodii in speranta ca o sa aflu ce simte, despre faptul ca pur si simplu STIU ca intr-o zi o sa se intample cum vreau eu, despre talentul ei de a aseza cuvintele, despre toata ciudatenia si originalitatea ei.
Vlad Pintilie
Scopul lui e sa faca oamenii sa se simta bine. De aia, unul din motivele pentru care iubesc muzica, pentru care consider ca muzica este viata pura este ca imi pastreaza vii amintirile, le reactiveaza cand are ea chef.
De aia e foarte bine ca asociez muzica cu oamenii.
Am descoperit una din cele mai enigmatice si fermecatoare persoane – Vlad. M-a captat, m-a luat in lumea lui, pentru cateva zile cat am stat cu el. E un om pe care nu am cum sa-l uit, chiar daca cap la cap nu am stat cu el decat … maxim o saptamana.
A cantat Snow, si sunetul ala mi-a ramas in suflet cu figura lui, cu fiinta lui alaturi.
E fericit tot timpul, si prin felul in care se poarta te face sa crezi ca totul e posibil, m-a facut sa vad viata mult mai frumoasa, deodata era mai multa lumina si viitorul aparea intr-un mod ciudat in alt mod decat pana atunci.
E ciudat cum viata se schimba deodata si foarte clar si sigur, datorita oamenilor. Viata insasi, saraca ((: e la fel, e standard. Noi o schimbam.
E printre putinii oameni care sunt artisti, care cunosc arta de a trai, de a simti lucrurile altfel decat lumea obisnuita.
De cand l-am cunoscut am simtit nevoia sa ii fac cunostinta cu toti cunoscutii mei.
*Nu stiu daca asa a fost sau a fost doar o iluzie dar nici nu prea conteaza.
Ioan Cretescu
M-a facut sa iubesc teatrul. Sau teatrul m-a facut sa-l iubesc pe el. Sa-l iubesc e mult spus, senzatia a fost ca un fel de hipnoza, magie.
Mai bun ca Jimmy Hendrix, Neil Armstrong pe luna, plimbarea lui Mos Craciun, decat Bill Gates, transele lui Dalai-Lama, reinvierea lui Lazar, decat Woodstock.
Toata lumea treatrului era inchisa in persoana lui. Stralucea pe scena. Mainile lui ii spuneau toata povestea vietii. Nu in cuvinte ci in gesturi, niste gesturi ca niste dealuri si prapastii in ceea ce priveste orice traire.
Prezenta lui ma ducea cu gandul la gustul de migdale.
Connie Larkin
In fine, ca sa nu ma mai lungesc cu vorba, Connie Larkin nu este cea care a inventat cursul dar l-a adus la noi in tara si deocamdata balanta intre „ma bucur” si „nu ma bucur” inclina spre „ma bucur”. In afara de asta, Connie Larkin este un trainer fermecator, profesionist si antrenant, o femeie treaza, in viata, care e constienta de puterea pe care o are si ii face si pe ceilalti sa se trezeasca la viata si sa fie constienti de multe lucruri.
Oana
foto: Alin Cinca
Un reper de onestitate, si dreptate. Parca toate lucrurile simple, pure si necomplicate din viata sunt adunate in ea. Cand in toata lumea e haos, ea e ordinea. Cand toti incearca sa se prefaca in fata ta si nu mai stii unde sta ascuns adevarul si autenticitatea, o gasesti la ea. Cand crezi ca nu mai are nimic de dat, vine si iti da totul.
O doare-n cur de ce zice lumea despre ea si stie ca sunt lucruri mult mai importante decat asta. Si culmea e ca nu se chinuie sa fie asa. Ba din contra, atunci cand se chinuie sa fie altfel decat asa, nu-i iese sau nu dureaza mult. Si atunci cand cineva este intr-un anumit fel nu pentru ca se chinuie ci pentru ca pur si simplu asa este, eu consider asta un adevrat spectacol uman.
Imi aminteste uneori de convingerea mea ca in viata oamenii ca ea reusesc, chiar daca aparent nu poti sa iesi la suprafata decat daca dai in cap.
Mie imi plac oamenii enigmatici, complicati, ca niste coduri, pe care nu-i intelegi din prima, care fac contrast cu ei insisi, care sunt mereu gata sa surprinda. Aparent, Oana nu e asa. Toti se chinuie sa para complecsi, interesanti, sunt nebuni sa dea bine si asta a devenit de mult un lucru plictisitor pentru mine. La ea, tocmai aceasta simplitate este complexitatea ei, iar marea mea enigma legata de ea este… cum poti sa fii asa intr-o lume atat de incalcita si complicata?
––––-
Iar cine nu se gaseste enumerat aici trebuie sa stie ca nu e vorba despre oameni care imi sunt neaparat prieteni si nu inseamna ca nu ii consider prieteni pe cei care nu se gasesc in aceasta lista. Inseamna exact ceea ce am spus ca inseamna. Si inseamna destul de mult pentru mine, si nu sunt eu persoana care e responsabila pentru ce am spus aici, ei sunt.
io vreau arta si vibratie, poezie, cantec, pasiune, lucrurile astea trebuie sa ne apropie, nu barfele si problemele, sau chiar si problemele, dar sa fie niste probleme… onorabile sau macar demne. Trebuie sa ne hranim nemarginirea, nu limitele. Trebuie sa avem niste probleme pentru care sa merite sa ne zbatem atata, nu care sa ne infunde si mai mult.
Toti acesti oameni imi creaza sentimentul de speranta, inspiratie, si totodata de o cumplita neimplinire.
[…] Oana Lungu Despre ea am mai scris, si oricum toata lumea ne stie. Am fost ca intr-o relatie de cuplu doar ca fara pupaturi si tandreturi, cine nu ne cunostea prea bine intreba daca suntem impreuna. Am avut o mare compatibilitate, evident nelipsita de unele chestii bolnavicioase. Ea e cea mai buna prietena a mea din momentul in care mi-a declarat ca sunt cea mai buna prietena a ei, adica acum foarte mult timp. Am petrecut mii de zile impreuna non stop fara sa ne plictisim nici o secunda, pana de curand am imprumutat una de la cealalta mai toate obiceiurile, gesturile, expresiile, prietenii, intamplarile. Chiar acum un an am spus ca ma duc sa ma intalnesc cu X-ulescu, Oana a intrebat cine e omul ala, iar prietenul ei a intrebat socat “cum, exista oameni pe care Nora ii cunoaste si Oana nu??!!?” Eram fetele alea doua care vorbeau tot timpul intre ele, iar cand ieseam cu multi prieteni ne asezam in capete opuse ale mesei special ca sa nu fim tentate sa ii ignoram pe ceilalti, dar de fapt sfarseam in a vorbi mult mai tare si ii deranjam pe toti, asa ca cineva pana la urma tot se simtea prost si ne facea loc sa stam una langa alta. Oana era prietena care nu putea sa se abtina si imi spunea absolut toate secretele. Suntem si acum prietene, intr-un mod ceva mai rece dar zic eu mai benefic, pentru ca ne luam doza de “suflet pereche” chiar de la… sufletele pereche. […]
[…] Intr-o zi pe cand veneam spre Bucuresti primesc notificare ca Nora a scris pe blogul ei un text care… […]
Norule … m-ai magulit 🙂 M-am inrosit ca o fata mare 😀
Si ca sa stii de la mine 🙂 si eu te consider o persoana speciala editie limitata si ma bucur ca suntem amici si ca am pastrat legatura.