Azi noapte am visat ca mergeam cu 3 masini – una galbena, una alba si una neagra, vreo 15 prieteni si mare viteza pe un drum innorat, insorit si fosforescent, fara alte masini pe el. Mergeam spre un loc in care abia asteptam sa ajungem, era galagie si libertate si o nepasare din aia placuta.
Primeam un zambet de obicei greu de primit si nu stiu de ce dar asultam melodia asta

Dimineata mi-am dat seama ca maine lucrez 10 ore, ca tre sa platim chiria peste o saptamana, si ca nu mai avem masina de spalat : )) YES!@

Am spus mai demult ca am o mica gramada de oameni despre care vreau sa povestesc, pentru ca fiecare din ei sunt ca o carte geniala, si fiecare din ei au lasat in mine cate o parte din ei. Pe unii ii cunosc bine, pe unii foarte bine, altii sunt doar rezultatul imaginatiei sau intuitiei? mele si uneori imi vine sa le ridic cate o statuie. Am crezut ca sunt mai multi, poate chiar sunt, dar de cand am spus lucrul asta si pana acum am scris doar despre 5 persoane.

Asadar, sa incepem:

Andreea Chelsoi

 Nu stiu ce face, cum face, dar face minuni si este ca un magnet.
Ei i se datoreaza mentinerea dorintei mele de a scie. E viata si energie, si nebunie, si originalitate. N-ai cum sa nu fii impresionat intr-un fel sau altul daca esti langa ea si langa lucrurile pe care le iubeste. A fost ca o binecuvantare in viata mea, mare noroc ca am intalnit-o si cred ca e singura persoana careia i-am daruit absolut toata increderea mea – acea incredere ca ce face, ce simte si ce spune este adevarat… ca un fel de idol asa 🙂
Nu as putea sa enumar acum toate motivele dar este cea mai interesanta fiinta pe care am cunoscut-o in viata asta.
Poate ar fi trebuit sa scriu mai mult decat cateva cuvinte despre ea – despre faptul ca orice face, bine sau rau, o face in asa fel incat tot misto e, despre privirea ei uneori plictisita dar in acelasi timp plina de viata in care eu vad multe intamplari si multa experienta, despre dragostea cu care se uita la prietenii ei, despre toate supararile pe ea care trec la un singur zambet, despre cum bate inima inainte sa deschid un mail de la ea, despre cum as fi fost fara ca ea sa existe, despre cat de tare ma enerveaza indiferenta ei si cat de tare ma fascineaza toate lucrurile pe care pune atata pret, despre cum ma uit la ea uneori in timpul unor melodii in speranta ca o sa aflu ce simte, despre faptul ca pur si simplu STIU ca intr-o zi o sa se intample cum vreau eu, despre talentul ei de a aseza cuvintele, despre toata ciudatenia si originalitatea ei.

Vlad Pintilie

Scopul lui e sa faca oamenii sa se simta bine. De aia, unul din motivele pentru care iubesc muzica, pentru care consider ca muzica este viata pura este ca imi pastreaza vii amintirile, le reactiveaza cand are ea chef.
De aia e foarte bine ca asociez muzica cu oamenii.
Am descoperit una din cele mai enigmatice si fermecatoare persoane – Vlad. M-a captat, m-a luat in lumea lui, pentru cateva zile cat am stat cu el. E un om pe care nu am cum sa-l uit, chiar daca cap la cap nu am stat cu el decat … maxim o saptamana.
A cantat Snow, si sunetul ala mi-a ramas in suflet cu figura lui, cu fiinta lui alaturi.

E fericit tot timpul, si prin felul in care se poarta te face sa crezi ca totul e posibil, m-a facut sa vad viata mult mai frumoasa, deodata era mai multa lumina si viitorul aparea intr-un mod ciudat in alt mod decat pana atunci.
E ciudat cum viata se schimba deodata si foarte clar si sigur, datorita oamenilor. Viata insasi, saraca ((: e la fel, e standard. Noi o schimbam.

E printre putinii oameni care sunt artisti, care cunosc arta de a trai, de a simti lucrurile altfel decat lumea obisnuita.
De cand l-am cunoscut  am simtit nevoia sa ii fac cunostinta cu toti cunoscutii mei.

*Nu stiu daca asa a fost sau a fost doar o iluzie dar nici nu prea conteaza.

Ioan Cretescu

M-a facut sa iubesc teatrul. Sau teatrul m-a facut sa-l iubesc pe el. Sa-l iubesc e mult spus, senzatia a fost ca un fel de hipnoza, magie.

Daca nu era actor la teatrul din Galati mai mult ca sigur nu l-as fi remarcat. Si totodata daca nu era el nu as mai fi fost atat de interesata de teatru.

Avea ochii ca doua scantei, exprimau atat de multe dar eu eram atat de mica incat nu reuseam sa imi dau seama ce exprima, stiam doar ca era acolo o intreaga poveste, o furtuna, o…

Numele Lulu mi-a luminat ultimii 2 ani de liceu, m-a facut sa vreau sa fiu mai buna si chiar am fost.

De cele mai multe ori l-am vazut pe scena, destul de rar am vorbit, dar chiar si asa era mai bun ca orice drog, heroina, cocaina, fitz, joint, shutz, gunja, marijuana, cannabis, LSD, extasy. Mai bun ca untul de arahide, ca bomboanele pe batz, Orbit pentru copii, frunzele proaspete, inghetata Vafe, Cartoon Network, Yahoo Messenger, Club T, mai bun decat Ganduri.
Mai bun ca Jimmy Hendrix, Neil Armstrong pe luna, plimbarea lui Mos Craciun, decat Bill Gates, transele lui Dalai-Lama, reinvierea lui Lazar, decat Woodstock.

Mai bun decat teatrul, filmul, concertul, scena, festivalele, culisele, costumele, luminile, decat Cristi Gheorghe,Grig Dristaru, Lica Danila, Gheorghe V. Gheorghe, Stelian Stancu, Vivi, Stefan Banica Jr., Tudor Chirila, Charlie Chaplin .

Mai bun decat Vama Veche, Mangalia, Constanta, Timisoara, Iasi, Brasov, Ploiesti, Braila, Balea Lac, Japonia, Suie Paparude.

Mai bun decat libertatea.

Mai bun decat viata.

Toata lumea treatrului era inchisa in persoana lui. Stralucea pe scena. Mainile lui ii spuneau toata povestea vietii. Nu in cuvinte ci in gesturi, niste gesturi ca niste dealuri si prapastii in ceea ce priveste orice traire.
Prezenta lui ma ducea cu gandul la gustul de migdale.

Connie Larkin

Este persoana care a adus in Romania cursurile Landmark si presedinta Fundatiei pentru Autocunoastere si Dezvoltare Personala.

In 1978 cand avea 24 de ani, a fugit din tara cu 20 de dolari cusuti in captuseala de la pantaloni pentru ca nu putea avea expresie de sine ca jurnalist in Romania.

Spune ca numai visele mari insufletesc oamenii cu adevarat. Visul ei este sa contribuie umanitatii si dupa parerea mea asta si face in 90% din timpul ei.

Landmark Forum a fost un curs de autocunoastere destul de controversat, la care am participat in octombrie 2007. A durat 3 zile foarte intense de dimineata pana seara si costa destul de mult, majoritatea oamenilor erau putin buimaci imediat dupa ce ieseau din curs, apoi incepeau sa faca unele schimbari in vietile lor (mai mici, mai mari, mai vizibile, mai neobservate, depinde de fiecare). Unii spun ca Landmark se ocupa cu spalare de creiere si ca oamenii o luau razna, altii spun ca au ajuns foarte departe datorita lucrurilor de care si-au dat seama in acel curs + seminariile care au urmat.

Din 2007 pana acum m-am tot intrebat pe cine sa cred, asupra mea a avut efecte bune dar nu stiu exact si sigur cum a fost pentru altii.

Pe mine m-a facut sa vad ca exista ceva dincolo de fiinta umana, dincolo de limitele pe care stiu ca le am.

Sa vad viata de undeva ca dintr-un avion, fara sa fiu implicata. Sa vad adevaruri pe care le stiam dar nu stiam sa le spun pe nume, sau altele pe care nu le stiam deloc.

Mi-am dat seama si am simtit la maxim experienta ca totul e mult mai mult decat ne imaginam. Sau mult mai putin.

Am vazut si inca mai vad uneori nemarginirea posibilitatior si totodata limitarile noastre, care ne condamna.

Uneori am momente in care ma desprind cateva secunde doar de tot ce e pe Pamant si imi dau seama ca multe lucruri pe care le facem nu au nici un rost cu adevarat, sunt doar lucruri care ne dau o satisfactie de moment, sunt extrem de multe lucruri pe care le facem doar ca sa supravietuim, mai multe decat observam deja ca sunt, multe lucruri pe care le impune societatea, si in felul asta uitam de simpla noastra fiinta, care chiar daca nu simtim asta mereu, e ceva cu totul separat de societate si orice fel de intampari care ne-au facut sa devenim intr-un fel sau altul.

In fine, ca sa nu ma mai lungesc cu vorba, Connie Larkin nu este cea care a inventat cursul dar l-a adus la noi in tara si deocamdata balanta intre „ma bucur” si „nu ma bucur” inclina spre „ma bucur”. In afara de asta, Connie Larkin este un trainer fermecator, profesionist si antrenant, o femeie treaza, in viata, care e constienta de puterea pe care o are si ii face si pe ceilalti sa se trezeasca la viata si sa fie constienti de multe lucruri.

Oana

foto: Alin Cinca

Un reper de onestitate, si dreptate. Parca toate lucrurile simple, pure si necomplicate din viata sunt adunate in ea. Cand in toata lumea e haos, ea e ordinea. Cand toti incearca sa se prefaca in fata ta si nu mai stii unde sta ascuns adevarul si autenticitatea, o gasesti la ea. Cand crezi ca nu mai are nimic de dat, vine si iti da totul.
O doare-n cur de ce zice lumea despre ea si stie ca sunt lucruri mult mai importante decat asta. Si culmea e ca nu se chinuie sa fie asa. Ba din contra, atunci cand se chinuie sa fie altfel decat asa, nu-i iese sau nu dureaza mult. Si atunci cand cineva este intr-un anumit fel nu pentru ca se chinuie ci pentru ca pur si simplu asa este, eu consider asta un adevrat spectacol uman.
Imi aminteste uneori de convingerea mea ca in viata oamenii ca ea reusesc, chiar daca aparent nu poti sa iesi la suprafata decat daca dai in cap.
Mie imi plac oamenii enigmatici, complicati, ca niste coduri, pe care nu-i intelegi din prima, care fac contrast cu ei insisi, care sunt mereu gata sa surprinda. Aparent, Oana nu e asa. Toti se chinuie sa para complecsi, interesanti, sunt nebuni sa dea bine si asta a devenit de mult un lucru plictisitor pentru mine. La ea, tocmai aceasta simplitate este complexitatea ei, iar marea mea enigma legata de ea este… cum poti sa fii asa intr-o lume atat de incalcita si complicata?

––––-

Iar cine nu se gaseste enumerat aici trebuie sa stie ca nu e vorba despre oameni care imi sunt neaparat prieteni si nu inseamna ca nu ii consider prieteni pe cei care nu se gasesc in aceasta lista. Inseamna exact ceea ce am spus ca inseamna. Si inseamna destul de mult pentru mine, si nu sunt eu persoana care e responsabila pentru ce am spus aici, ei sunt.

io vreau arta si vibratie, poezie, cantec, pasiune, lucrurile astea trebuie sa ne apropie, nu barfele si problemele, sau chiar si problemele, dar sa fie niste probleme… onorabile sau macar demne. Trebuie sa ne hranim nemarginirea, nu limitele. Trebuie sa avem niste probleme pentru care sa merite sa ne zbatem atata, nu care sa ne infunde si mai mult.

Toti acesti oameni imi creaza sentimentul de speranta, inspiratie, si totodata de o cumplita neimplinire.