Archive for the ‘Oameni care ma inspira’ Category

Vinerea trecuta am fost la un concert de aproximativ 2 ore cu Sarmalele Reci in clubul Sereno din Bucuresti. Este al 7-lea concert pe care trupa il sustine in acel loc in decurs de mai putin de un an.
Sereno este un club in care se joaca biliard. Cred ca e ceva cu preponderenta rock, pentru ca am vazut pe pereti poze cu Rolling Stones, Queen, Beatles si multi altii. Se mai fac uneori si evenimente, concerte sau DJ-iala. Adica, atunci cand te duci la concert, intr-o parte stau cei care vor sa asculte muzica, si putin mai incolo unii care nu au nici o legatura cu asta si joaca biliard, un pic stresati de zgomotul de fundal. De aceea, pana sa ajung acolo am avut ceva retineri, chiar pe drum ma intrebam „oare cum se simt oamenii astia sa cante de atatea ori in acelasi loc? cred ca e deprimant”

Noroc de melodia lor care se numeste Campion de biliard.
Dar e nevoie doar de primele acorduri ca sa iti iasa din minte orice gand, si orice judecata sa se transforme in fascinatie.
Dupa seara de vineri mi-am dat seama ca am atatea povesti frumoase cu formatia Sarmalele Reci… atat de multe incat nu am scris nici una aici. Acum am scris asa, cate una-alta, in nici un caz toata povestea pentru ca as ocupa prea multe pagini.
Pe scurt, ce m-a fascinat pe mine din totdeauna la aceasta trupa este imaginea pe care mi-am creat-o despre ei inca de cand aveam vreo 6 ani – genul acela de oameni care canta genul acela de versuri atat de greu de inteles pentru mine, pe care doar oamenii mari il inteleg, pe care de altfel ii si vad razand ironic unii la altii cand le asculta muzica. Nu prea inteleg de ce, dar tocmai de aia abia astept sa fiu mare, ca sa inteleg si eu.
Cand a venit vremea si varsta potrivita, am inteles ca am de a face cu o formatie foarte serioasa/haioasa/zbuciumata, care are si cealalta parte simpla si calduroasa, iar in combinatie iese un cocktail foarte reusit de experiente care te fac sa tot timpul sa mai vrei.
Poate ca nu e corect fata de nimeni sa afirm asta in zilele noastre, dar pentru mine Sarmalele Reci reprezinta exact muzica facuta dupa Revolutie, gandirea oamenilor de atunci, puterea trairilor si dorinta puternica de exprimare. Reprezinta chiar si putina lectie de istorie. Muzicala. Romaneasca.

Asa ca va spun, daca ati ascultat Sarmalele Reci prima data acum multi ani, pe caseta, in masina la tata cand va lua de la scoala, daca aveti impresia ca este o muzica pentru oameni mari, rockeri din aia batrani… ei bine asa este – sunt niste profesionisti in sensul acela atat de adevarat despre care poate uneori mai uitam ca exista in Romania. Iar acest lucru le da puterea de a trezi la viata fiecare celula din tine.
Si pentru ca tocmai spuneam ca nu e chiar frumos sa vorbesti despre trecut ca fiind cel mai bun, exista si noutati!

Ultimul album Sarmalele Reci se numeste HAOS.RO si este lansat in luna mai a acestui an. Acum cand ma uit pe el ma bucur sa imi dau seama ca piesele „Cocktail molotov”, „Mi-a facut tata firma” si „Vreau o viata” sunt deja cunoscute. Bineinteles, sunt si alte piese acolo, dar le las sa fie surpriza.

Albumul se va putea procura de la magazinele Carturesti si la Bastilia, dar cel mai sigur direct din locatiile concertelor.
In alta ordine de idei, ma bucur ca toata lumea care a venit cu mine la concerte de-a lungul timpului a ramas cu o impresie foarte buna si au venit si a doua oara, fara mine.
Cee ce va invit si pe voi sa faceti!

Sarmlalele Reci inseamna:

– 18 ani de carieră
– 8 albume pe piață
– mii de concerte
– Zoltan Andras – voce
– Emil Viciu – chitară
– Gabriel Drăgan – tobe
– Mircea Laszlo Horvath – claviaturi
– Vlady Săteanu – chitară bas
– Florin Dumitrescu – texte

Site oficial: http://sarmalelereci.ro/
Facebook: http://www.facebook.com/SarmaleleReci?ref=ts&fref=ts / http://www.facebook.com/SarmaleleReci/app_2405167945
Yahoo Group: http://launch.groups.yahoo.com/group/sarmalelereci/

Anunțuri

Printr-o mare intamplare datorata Ofeliei, am ajuns vinerea trecuta la concertul aniversar ZOB 18 ani, in clubul Wings.
Nu stiu foarte multe detalii despre ei si chiar daca imi plac si le stiu aproape toate piesele, nu am fost cine stie ce fana. Vreau totusi sa spun cateva cuvinte.

Club Wings este unul dintre cele mai respectabile cluburi in care am fost de cand sunt in Bucuresti, este elegant si de bun simt, un loc in care vin oameni entuziasmati de concerte si de muzica, dar care totusi nu sunt adolescenti. Am vazut oameni de toate varstele la acest eveniment (ca si la altele tinute in acelasi loc), dar media de varsta cred ca era totusi 25-26 in loc de 16-17 cum este prin alte locuri.

Imi plac la nebunie concertele in care sala e plina dar totusi am loc sa duc tigara la gura fara sa ard pe nimeni, toata lumea danseaza da nu se impinge nimeni in mine, unde se face pogo dar din ala cu responsabilitate si cu bun simt – care prin urmare reuseste si sa transmita o energie chiar… pozitiva.

ZOB este o trupa foarte energica in concerte, si nu doar energica ci si pasionata. Cred ca am mai spus cu mai multe ocazii, admir foarte mult artistii (romanesti in special) care nu se lasa pacaliti de varsta. E greu sa repeti atatea acorduri si versuri timp de zeci de ani, dar daca esti destept si viu, iti dai seama ca niciodata nimic nu se repeta. M-am bucurat tare mult sa imi dau seama ca se poate – sa transmiti, sa inspiri, sa instigi, sa energizezi, chiar si dupa 18 ani sa fii la fel ca la inceput si sunt mandra de piesele care atata timp au ramas in picioare cum ar fi asta ->

Au avut o intrare in scena la fel de spectaculoasa ca si sfarsitul, in care au fost invitati pe scena toti cei care au fost alaturi de ZOB in acesti ani.

ZOB este primul concert de rock din viata mea, cand aveam vreo 12 ani si unchiul meu Iulian m-a dus la o petrecere PNL in Galati unde au cantat ei, Vank si Sarmalele Reci. Nu am sa uit niciodata concertul ala, cu atat mai mult acum, cand am auzit in concert piesa asta, pe care nu o mai ascultasem de atunci. E foarte linistitor si antrenant sa iti dai seama cum trece timpul si unele lucruri nu se schimba, ci doar evolueaza, si intr-un fel sau altul o fac impreuna cu tine.

Se va scoate un DVD cu concertul din Wings („pe care il veti downloada de pe net” :)) ). M-am gandit ca au fost asa explozivi si inventivi tocmai pentru ca jumatate din oamenii de acolo aveau aparate foto si camere de filmat in mana, dar m-am convins repede ca nu a fost asa, pentru ca dupa cateva zile i-am vazut din nou in concertul aniversar Club A – 42 de ani.

Vreau sa spun ca am reusit sa cant si sa aplaud din nou la un concert. Credeam ca am imbatranit si nu mai simt sa fac asta si mi se pare ca nu mai am pentru cine sa ridic o mana sau sa cer un bis, dar uite ca aveam dreptate si daca cineva a imbatranit, cu siguranta nu sunt eu persoana aia.

Am fost asa de bucuroasa cand vedeam oameni atat de bucurosi incat imi venea sa ma bag si eu la pogo – dar mi-a fost frica. 😀

A fost foarte misto si intreg festivalul Club A, trupe multe si bune, multime de oameni care s-a intins pe mai multe strazi, DJ batran care a povestit despre cum era Club A acum 42 de ani, cine a repetat, cantat de-a lungul anilor acolo, cum ar fi fost primit acest eveniment daca se intampla acum 42 de ani, si tot felul de alte intamplari haioase.

A fost totul plin de o energie cum foarte rar mai intalnesti in Bucuresti, am iesit in ploaie, am cantat cu coaie, si nici nu imi amintesc cand a fost ultima data cand am facut lucrul asta.

La multi ani Club A, felicitari, si multumesc pentru un festival atat de reusit care a adus impreuna oameni pe care nu-i mai vazusem de atat de mult timp.

Daca mai e cineva care nu a aflat, astazi e ultima zi din festival – Iris, Omul cu Sobolani, Nicu Covaci, Blazzaj, Mike Godoroja & Blue Spirit, Voodoo, Stonebox.

Adevarul e atat de relativ incat poti sa traiesti fericit in orice adevar ai chef. Si oricum vorba aia… F.N.F.V.P.T.

Imi pare rau ca nu am gasit varianta live din Wings de la piesa asta, a fost absolut senzational. Dar ascultati-o oricum!

http://www.zob.ro/

http://www.facebook.com/pages/ZOB/109358242427335

http://www.myspace.com/zobsciencefiction

http://roton.ro/featured/zob

*** Am observat ca multa lume a ajuns la articolul asta cautand pe google „ce inseamna prescurtarea fnfvpt” asa ca am sa deslusesc taina: FUTI NU FUTI, VREMEA PULII TRECE!

Pe 1 decembrie 2006 la Preoteasa se intampla un concert cu ocazia zilei mondiale de lupta impotriva HIV , in care Omul cu Sobolani, Vita de Vie, Florin Chilian, ZOB, Sarmalele Reci, Bryon si Simona Radu cantau cateva piese proprii si un cover.
Se pare ca s-au intamplat lucruri magice in seara aia pentru ca atunci am fost impresionata prima data de Sarmalele Reci si poate daca nu era seara aia, multe altele nu ar mai fi fost.

Si pentru ca tot atunci am mai fost impresionata de cineva atat de negativ, incat a durat ani ca sa ajunga la mine si impactul pozitiv.
Toata lumea era impresionata de ce se intampla acolo si din public asa vedeam eu lucrurile, cum ca toti sunt foarte implicati in ziua aia si in evenimentul ala.

Singura nemultumire a lui Florin Chilian era ca nu i se auzea vocea cum voia el, sau chitara nu mai stiu exact, tin minte ca dupa prima piesa a zis „e doar o voce si o chitara, ce poate sa fie asa greu?” si a plecat de pe scena si din cate imi amintesc nu a mai cantat. Am fost foarte deranjata de ce a facut si de felul in care a facut-o, extrem de nepasator si de egocentric si care vrea sa sara in evidenta si uaaaaa o intreaga poveste si interpretare in jurul acestui gest pe care probabil toata lumea care a fost acolo l-a si uitat dupa 3 zile. M-am enervat atat de tare incat tin minte ca tremuram din toate incheieturile :)) si cu o voce la fel de tremurata mi-am si exprimat parerea, aproape ca pe stadion.

Si din seara aia au urmat niste ani in care am tot judecat ce spune si ce are de transmis cineva prin simpla si jalnica prisma a faptului ca pur si simplu nu-mi place de el. Nu-mi place ce a facut -> nimic nu-mi place -> nimanui nu ar trebui sa-i placa -> tot ce face e gresit.
Cele 6 piese pe care le stiam deja nu au fost de ajuns ca sa imi schimbe decizia: de atunci am refuzat sa fiu prezenta la orice eveniment la care era si el si am schimbat postul de fiecare data cand il vedeam. Grea boala, si compromitatoare de… spirit.

Ei bine… acum doua saptamani faceam ceva la laptopul unui prieten si eram foarte concentrata, prea concentrata la ce faceam ca sa fiu atenta la ce se auzea pe fundal sau sa schimb melodiile. Si uite asa, fortat si pe nepregatite, s-au intalnit cu mine niste acorduri foarte frumoase de chitara intr-un concert, si versurile „Nu fugi de lume, lasa lumea-n lumea ta, cu adevarat… nu au ce sa-ti ia, nu au cum”
M-am oprit din tot ce faceam ca sa ma asigur ca el canta, si am stat vreo 15 minute cu ochii in playlistul ala si, doamnelor si domnilor, in sfarsit… AM ASCULTAT.

Mie mi se pare fascinant ca nici macar nu mi-am dat seama cate concluzii trag oamenii din intamplari care pur si simplu nu inseamna nimic decat ceea ce facem noi sa insemne.
Si cine stie cate alte setari din astea or mai fi in viata mea si in vietile tuturor si pana la urma adevarul e atat de departe.

Florin Chilian este pana la urma cineva in care ma regasesc, si in ce imi place la el si in ce nu. E foarte greu momentul recunoasterii 😀 dar si momentele ignorantei sunt la fel. Toata lumea are de pierdut, oamenii care sunt langa mine, langa cei de langa mine, intreaga lume si mai ales eu.
Am auzit o multime de lucruri despre el care m-au facut sa nu vreau sa aud mai multe. O sa fie cam greu sa ma dezobisnuiesc de vechile obiceiuri si judecati, dar de acum inainte sper sa las personajul sa fie doar vehicolul muzicii, oricine ar fi acel personaj.

Florin Chilian pare sa fie foarte sincer, eu chiar il cred, nu cunosc eu prea bine regulile si trucurile astea de marketing dar ma bazez cel mai tare pe sentimente si pe ce imi transmite muzica, si cred eu ca am recunoscut de fiecare data sutele de impostori din industria muzicala. 🙂

Cred ca orice artist are cel putin un moment in care poate sa devina impostor. Este vorba despre acel moment de mandrie si trufie care te cuprinde cand multa lume te admira. Cred ca toti ar trebui sa fuga de sentimentul asta cat pot ei de tare daca nu se simt in stare sa-i tina piept.
Cand esti sincer si esti expresia propriei persoane, esti artist. Vor fi oameni care te vor recunoaste si te vor iubi, exact cati trebuie sa fie. E atat de simpla formula. Si atat de greu sa ajungi la tine.
Daca ajungi sa te fortezi sa spui ceva doar pentru ca ai avut succes cand ai facut-o din inima, deja ai pierdut inima si nu mai esti artist.
In loc sa ne bucuram singuri de orice succes, eu zic ca ar trebui sa ne incurajam unii pe altii, sa ne ajutam sa fim consitenti de tot ce putem. Nu ar trebui sa existe „nu e bine ce faci” sau „eu sunt mai destept” ar trebui sa primim si sa oferim constienti de ironia egalitatii dintre noi, separata de toate rangurile si istoriile si parerile care oricum sunt aceleasi si oricum se tot schimba.
Ma intreb aproape in fiecare zi cum ar arata lumea daca lucrul asta imposibil ar deveni deodata un fapt implinit. Cred in salturi calitative foarte mari – imi e foarte frica de ele pentru ca stiu cat de posibile sunt.
Tin pentru mine multe lucruri insa experientele din viata mea nu pot sa le tin. Nu am voie, si nici nu vreau. Daca am sa ajung un om mare candva si cred ca am sa ajung, sunt sigura ca am sa o fac pentru a da totul mai departe.
Daca ar fi ca oamenii sa faca doar ce simt, probabil ca ar fi mult mai putini artisti. Dar ar face mai mult decat toti la un loc.

In ciuda lucrurilor pe care le-am scris in postarea anterioara, cateodata chiar ajung sa ma satur de toate obligatiile lumii… cateodata chiar inteleg.

Florin Chilian mi-a readus convingerea ca nimeni niciodata nu a facut ceva cu adevarat mare fara sa fie sincer fata de el si fara sa se lupte cu propria fiinta.

Mi se pare un privilegiu sa poti sa ai sentimente atat de frumoase si un privilegiu la fel de mare sa poti sa le si exprimi. Cred cu tarie ca oricine are puterea sa se exprime, doar ca nu fiecare este si constient de ea. Trebuie sa mai si traim, nu doar sa vorbim despre viata, dar totusi viata ar fi cam lipsita de viata daca nu ar vorbi nimeni despre ea.

Florin Chilian foloseste cuvinte cum ar fi „suflet” „vise” „lacrimi” etc si IN SFARSIT nu suna penibil, suna natural si exact asa cum trebuie sa sune.

Mi se parea atat de arogant si prefacut si atat de nepasator fata de evenimentul din 2006, incat am alimentat parerea asta refuzand sa aud macar o propozitie spusa de el. Si asta ca sa vad acum ca este implicat in o gramada de chestii si face si spune tot felul de lucruri care demonstreaza clar ca ii pasa. De o mie de ori mai mult decat imi pasa mie. Dar ce puternic te simti cand ii consideri pe altii cum nu vrei tu sa fii !
Foarte rar oamenii isi dedica vietile pentru a servi vietilor altora, destul de rar intalnesti pe cineva caruia sa ii pese si sa nu o faca doar ca sa para.
Atat de rar vedem in jur ochi stralucind curat, acum cand totul e sa iei, sa nu ai nimic de dat.

Am ascultat tot albumul „Autistul – Nu-l mai goniti pe Brancusi” si in sfarsit ceva m-a facut sa vreau sa iau decizia mai buna pentru interior decat pentru exterior, chiar daca prima varianta e mai grea si a doua foarte comoda.
Am trecut muzica lui in folderul numit „Poezie”, unde pana acum eram convinsa ca va fi loc doar pentru poezie propriu-zisa si pentru albumele lui Bob Dylan.
Inca nu am ascultat tot, iar ce am ascultat, am ascultat cu frica, cuvintele se apropiau prea mult de mine si inca nu stiu ce sa fac – sa le las, sa nu le las. Sa mai fug putin de tot? Ma mai gandesc.

Mi se pare fantastic cata vibratie si greutate se simte in muzica lui, cata tristete sau chiar spaima, si totusi cat eroism si lipsa de victimizare.

Ma bucur ca inca nu am gasit nici o piesa de-a lui compusa direct in limba engleza, pentru ca a canta in alta limba decat cea in care gandesti, mi se pare a avea o mica doza de ipocrizie si de instrainare de propriile trairi.

Simt ca il inteleg si ma intelege atat de bine si ma bucur foarte tare cand primesc confirmari de sentimente.
Cred ca tocmai a devenit ceva asemanator cu un bun si de suflet prieten care imi spune exact ce vreau si exact ce nu vreau sa aud – adevarul.

Bine ai venit in lumea mea. Poti sa intri acum.

M-am intalnit acum cateva saptamani cu Ana Badea si am mers impreuna de la Bucuresti la Galati si a fost foarte frumos si bineinteles ca acum urmeaza sa povestesc despre super gashca de la scoala numita CORTUL

Cortul era o gasca de copii care se credeau oameni mari dar isi spuneau „copiii strazii” si bineinteles credeau ca sunt altfel decat toti ceilalti. eu inca mai cred ca aveam dreptate.

Nu aveam nimic, decat mintea deschisa (atat de deschisa incat acum ni se pare ca era tocmai invers) , multa incredere, multa credinta, si TOT viitorul in fata.

Eram nebuni, fanatici, intensi, filosofi, fara prea multe prejudecati si idei fixe, si din cauza naivitatii cu care CREDEAM ca putem face orice, eu una chiar reuseam sa fac cam tot ce voiam.
Eram handicapati si inconstienti si ne intreceam in zambete si naturalete.

Nu ne oprea nimic sa ne asezam la orizontala in mijlocul strazii si sa facem poze, sau sa dansam in centrul orasului, ne mazgaleam pe maini cu pixul, putea sa ploua oricat de tare si nu conta daca ne murdaream de noroi din cap pana-n picioare sau daca aveam o singura umbrela, petreceam si sarbatoream orice eveniment, faceam obsesii si nebunii si iubeam cu mare patima.

Eram rockeri, hipioti, hardcoristi, hip-hoperi, metalisti, alternativisti, punkeri, anarhisti, pacifisti, toti amestecati si buni prieteni.
Eram cei mai fericiti copii din lume.

Lucrurile pe care copilul strazii le iubea cel mai tare erau:

„excursiile cu prietenii, prietenii adevarati, muntele, traseul, Vama Veche, noptile pierdute cu prietenii, iubirea, cocutzele, concertele, mancarea, sa citeasca, sa asculte muzica”

„sa faca ceva nou, sa-si traiasca viata la extreme, sa faca traseu la 2 noaptea, sa cada si sa se tina de urzici, haosul,”

Vita de Vie, drumul, probele, concertele, prietenii, experienta si berea de dupa, calatoriile cat mai departe de Galati, internetul, oamenii care isi unesc puterile si realizeaza lucruri impreuna, oamenii care vor sa sara, schimbarea, culisele, ideile”

„sa bea cafea, sa iubeasca, arta in general”

Copilu’ strazii, isi dorea, dupa fiecare caz:

„sa incerce tot ce n-a incercat, sa nu ii para rau de nimic din ce face acum, sa iubeasca, sa nu iroseasca nici o secunda din viata, sa nu stea”

„sa proiecteze primul zgarie-nor din Romania

„sa citeasca multe carti, sa calatoreasca mult (da mult), sa iubeasca multe femei si sa fete si sa se bucure de ele, dar numai pe una sa o iubeasca cu fiecare atom din el, sa-si ia o geaca de motor si un cos de gunoi, sa moara sexy, sa o mai vada o data pe baba aia care a cazut, orice ar face in viata, sa moara impacat cu el,”

„sa asculte toata muzica din Romania, sa faca ceva mare de care sa se bucure toata lumea, sa lupte cu calm impotriva a tot ce nu-i place, ”

Aveam jurnale in care scriam tot ce faceam, toate prostiile lipsite de sens pe care le scoteam pe gura, tot ce voiam sa spunem si nu aveam curaj, toate intamplarile prin care treceam si voiam sa ni le aducem aminte azi.
Aveam legitimatii cu numele noastre, aveam si adresa de e-mail cu cortul, insigne si tricouri personalizate, o „arhiva” in care pastram ca amintire diferite obiecte, si… ce mai aveam? O gramada de chestii si ne stia tot liceul si tot orasul si aratam foarte bine si sexy nu doar in interior ci si exterior asa ca toata lumea voia sa ni se alature si sa ne respecte regulile create de noi :))

Această prezentare necesită JavaScript.

Mergeam in tot felul de locuri impreuna, dar inainte treceam intr-un numar foarte mare pe la parintii celorlalti si spuneam ca „pe toti ne lasa, lasati-l si pe el. haaaideti ca nu plecam departe, haaaideti ca are note bune, si nu are absente” Ne faceam remarcati peste tot unde mergeam, in toate trenurile, campingurile, garile, cluburile, parcurile.

Aveam puterea sa ne impresionam adanc unii pe ceilalti si sa ne lasam la randul nostru impresionati.

Stiam ca putem sa facem lucruri mari si importante si eram convinsi ca asta o sa si facem, dar nu acum, ci cand o sa fim mari.

Intr-o vara din anul 2002 stateam pe faleza (zidul mic, se stie) undeva deasupra de unde se vedea un asfintit foarte portocaliu, iar Liviu mi-a zis „hai sa nu uitam niciodata acest moment” Si a mai spus el ca o sa ne facem mari si o sa avem dorinte mult mai complicate si vieti imbarligate si o sa uitam care este scopul cel mare si important si SIMPLU al vietii – acel scop pe care atunci il atingeam cu brio macar o data pe zi.

Chiar daca acum vorbim foarte rar, toti sunt oameni foarte misto pe care ii iubesc la fel de tare ca atunci, iar lucrul asta e unul din cele pe care atunci mi le doream cel mai mult. Sa ajungi sa cunosti pe cineva atat de bine incat daca te intalnesti dupa 7 ani de pauza in care amandoi v-ati schimbat, totusi sa va cunoasteti la fel de bine.

Toate reuniunile de clasa, de gashca, de orice, toate povestirile din tren, toate cuvintele pastrate de acum 10 ani, toate melodiile reascultate, scrisorile pe care nu le-ai pierdut, promisiunile respectate, cartile recitite, pozele revazute, au un scop extrem de important. Sunt ca o dovada de respect fata de lucrurile in care credem si pe care vrem sa le dam mai departe.

Sunati-va, bai, prietenii din copilarie! Invitati-i la o inghetata din aia la cornet si plimbati-va prin locurile alea de demult. Nu mai aveti numarul? Ei asta sa fie problema.

Duceti-va in vizita la educatoare, invatatoare, la profesorii aia tineri care acum sunt batrani si, daca aveti pentru ce, intoarceti favorurile – mi-a spus un profesor foarte bun din facultate ca la un anumit interval de timp trebuie sa ne intoarcem in locurile de unde am plecat pentru a aduce recunostinta pentru ceea ce suntem acum.

Nu ratati intalnirea de 10 ani, si daca nu o organizeaza nimeni, ce poate sa insemne altceva decat ca trebuie sa o faci tu!

Mie imi e tare dor sa fiu fericita asa, fara motiv. Sa radem ca prostii. De fapt, ca desteptii. Pentru ca trebuie sa fii destept ca sa poti sa faci asta.

Nota: cu ocazia acestei postari tin sa va aduc aminte de si sa ii salut pe: Poezie, Taldu, Susi, Nicu Covaci, Lazzio, Gabi Fanaca, Sergiu Dumitrescu Junior, Oddie, Raluca Corbeanu, fratele lu’ remus, Speriat, Ninja, Cristos, Aviatoru, Horatiu, Vaka Nebuna, Calugaru, Punkeru’, Tauru, reflectorul de la Motorrock, nea Puiu, Pana, Mario Vasilescu, Poponaru din Vama, Alien, Porc, covorul lui Mircea

Stiu ca am speriat ceva lume la viata mea cu iubirile mele care o dadeau in obsesii, si imi placea sa fac asta si eram chiar mandra, dar asta parca le intrece pe toate. Am gasit un document scris in clasa a 12-a care se cheama “Uite asa as vrea eu sa arate subiectele de la BAC”
Uite ca a venit si momentul in care sa ma sperii chiar si pe mine : ))

–––––––––––––––––-

Uite asa as vrea eu sa arate subiectele de la BAC

Scrie raspunsul la fiecare din urmatoarele intrebari:

Vita de Vie a luat nastere in anul……

Primul vocal al formatiei Vita de Vie a fost…….

Lansarea albumului „Doi” a avut loc pe data de:

a) 20 mai 2001

b)16 noiembrie 2002

Ziua de nastere a lui Adrian Despot este pe data de:

a) 27 februarie

b) 21 martie

c) 2 noiembrie

d) 18 decembrie

e) 19 august

Ultimul membu care a parasit formatia se numeste……..

Andreea Talmazan a inceput colaborarea cu Vita de Vie in anul…………., inlocuindu-l ulterior pe………….

A doua piesa de pe primul album este……..

Prima piesa de pe ultimul album este……….

Ultima piesa de pe al treilea album este……..

Jumatetea de album scos de Vita de Vie impreuna cu Timpuri Noi se numeste…….

Clipul de la Varza a fost filmat la….

Primul videoclip Vita de Vie a fost facut la piesa……….

Urmatorul album Vita de Vie se va numi………….

In clip la „Vinolamine” apar si baietii de la………..

Emisiunea produsa de Sorin Danescu si Adrian Despot se numeste………

Prima melodie Vita de Vie difuzata la radio a fost……………..

Primul radio care a difuzat Vita de Vie se numeste……………….

Melodia dedicata lui Jojo, fostul chitarist, se numeste………….

Al treilea single de pe albumul „Doi” este……………………

Clipul piesei „Basul si cu toba mare” este regizat de………………

Enumera trei formatii care au inregistrat in studioul VDV Music: ……………..

Enumera trei DJ cu care a colaborat Vita de Vie: ………..

Enumera trei formatii parodiate de Vita de Vie in piesa „Vinolamine” …………..

Scrie titlul unui videoclip care a fost interzis de CNA si titlul unui videoclip cenzurat provizoriu de ei:……………

Explica semnificatia unei figuri de stil identificate in versurile: ” Am rupt din vise uscate forme mari si colorate pentru haina mea
Sa ma invelesc cu ea cand este frig”

Motiveaza apartenenta formatiei la stilul de muzica abordat, prin prezentarea a doua trasaturi specifice.

Scrie un text argumentativ de minim doua pagini in care sa-ti exprimi opinia despre urmatoarele versuri: „Mai am o dorinta, e una normala Daca-i cu putinta as vrea sa fie o varza legala Lumea se schimba si ea, e mai pasnica asa Daca soldatii ar fuma n-ar mai bombarda si masacra.”

–––––––

Acestea fiind spuse, e incredibil cum dupa atatea mii de ascultari inca ma simt intr-un fel cand ascult Vita de Vie – in felul ala care trezeste in tine ce credeai ca nu mai e si te convinge ca muzica aia esti tu.
Chiar daca obsesia a disparut, iubirea e tot acolo si acolo ramane.

Moartea lui Eskrokov e o piesa de teatru scrisa de A.V.Suhovo-Kobîlin si jucata acum ceva ani la teatrul Fani Tardini in regia lui Ion Sapdaru.

A fost singura piesa pe care am vazut-o de 18 ori fara sa ma plictisesc,

si am urmarit fiecare detaliu astfel incat incepusem nu doar sa memorez replicile ci sa descopar lucruri in plus in legatura cu teatrul in general.

Si cred ca este cea mai buna piesa jucata la acel teatru de multi ani incoace.

Iar asta -> Zydeko e melodia de la sfarsitul piesei, care imi aminteste de o gramada de lucruri, pe care cand o ascult inca vad cortina si aud aplauzele de final… final.

Nu prea am ce sa scriu mai mult despre asta dar ii salut pe aceasta cale cu mult respect si dor pe toti cei care au sau au avut legatura cu Fani Tardini.

Am descoperit de curand ca sunt o mare admiratoare a formatiei Taxi si pana acum n-am bagat de seama.

Ultima data cand le-am acordat atentie a fost acum vreo 10 ani cand mi-am cumparat de la Music Plus din Tiglina 1, Galati, o caseta pe care scria Trag un claxon, si imi amintesc ca prima data m-a enervat vocea „pop” a lui Dan Teodorescu dar intre timp a ajuns sa se adevereasca zicala cum ca de la ura la iubire e doar un singur pas… nu pentru ca m-am obisnuit cu ea :)) ci pentru ca e deosebita, si RR-iala aia parca ar face parte din marketingul trupei.

Mereu mi-a placut acest amestec de eleganta, prospetime si umor pe nume Taxi. Au un spirit familiar, ma fac sa ma simt „ca acasa”.

Am ras tare cand a aparut Americanofonia, era atat de potrivita pentru perioada aia, era exact ce trebuia spus. Intre timp am inceput si eu (si cred ca nu numai eu) sa folosesc destule cuvinte din acea lunga lista.

De-a lungul anilor au atacat majoritatea persoanelor care, pentru dezvoltarea lor personala, aveau nevoie sa fie atacate – fie mai discret , fie mai direct, dar cu mult tupeu si cu un umor natural care ii face sa nu poata fi asemanati cu nici un alt artist, national sau international.

Pe de alta parte au si puterea sa puna la pamant cu piesele alea de dragoste care sunt atat de autentice incat te fac ori sa crezi ca le-ai compus tu intr-o viata anterioara, ori sa speculezi, ori sa iti doresti sa ajungi si tu candva la intensitatea acelor trairi.

Despre aparitia piesei Cele doua cuvinte nu cred ca mai e nevoie spun ceva. Am scris dar am tot amanat sa postez – la inceput am spus ca „promite multe, abia a aparut si deja toti cunoscutii mei si cunoscutii cunoscutilor mei o asculta, o fredoneaza intruna si o dau mai departe”. Imi propusesem si eu sa o dau mai departe prin mijloacele mele, pentru ca formatia Taxi se plangea de lipsa de promovare, dar totusi pana sa ajung eu sa fac asta, a devenit atat de populara incat acum cine scrie despre ea o face ca sa devina la randul lui popular.

Am ascultat piesa la scurt timp dupa ce a aparut, si am asteptat cu mare curiozitate sa vad care sunt cei 26 de barbati care urmeaza sa apara in videoclipul realizat de Teo Trandafir – videoclip care nu este atat de original precum spune majoritatea – s-a mai facut, s-a mai vazut, dar asta nu conteaza pentru ca e oricum reusit, simplu, amuzant si foarte… potrivit. Un videoclip si o piesa care a adus un serviciu atat femeilor (ne face sa ne simtim deosebite, sa ne placa ce auzim si sa avem senzatia unei mari descoperiri in ceea ce priveste secretele sexului masculin), cat si barbatilor, care pe de o parte se fac mai usor intelesi si pe de alta parte acum pot spune „hai sa-ti arat o piesa misto” in loc de acele doua grele cuvinte.
Am senzatia ca o sa urmeze foarte multe replici si interpretari la clipul asta.

Pe langa toate astea, pot sa spun ca am o viata putin mai fericita de cand stiu ca exista o persoana ca „ala de la Taxi” care poate sa afirme cu atata nonsalanta: „Sunt locuri din mine unde nu as vrea sa ajung ca sa nu aflu ce e acolo, si altele in care nu vreau sa ajung pentru ca stiu deja ce e acolo. Nu prea ma frecventez.” :))

Pentru ca fiecare postare trebuie sa aiba si un fond muzical, pentru ca vreau sa impartasesc cu toata lumea ce mi se pare mie foarte frumos, si sperand ca nu sunt singura rupta de realitate care descopera unele melodii abia dupa ce si rudele cele mai in varsta le stiau pe dinafara, am sa impartasesc cu voi doua piese de care nu aveam habar pana acum putin timp.

Pe prima am descoperit-o cautand „un sfarsit e un inceput” de la Celelalte Cuvinte, planuindu-mi sa imi plang putin de mila asultand-o, si imediat ce am dat play mi-a trecut orice chef de smiorcaieli si melancolii patetice, am ras cu lacrimi o zi intreaga. Originala viziune si abordare.

Cea de-a doua e una serioasa. Foarte. De multa vreme ma gandesc la ce spune numai ca eu nu m-am exprimat – am asteptat sa o faca altii inainte, pentru a ma folosi de ei. Simt si eu exact-exact la fel, adica, cu parere de rau, nimic.

Inchei aceasta postare dezmembrata si neterminata spunandu-va ca dorinta mea cea mai mare in acest moment este sa merg intr-un club/bar/orice si deodata, pe neasteptate, sa inceapa o piesa Taxi.