Posts Tagged ‘Club Expirat’

Singurul lucru care m-a inspirat sa scriu ceva cat timp am fost la mare, este un articol din revista Elle pe care o citeam plictisita noaptea la lumina unui bec de la Expirat.
E un articol in care o tipa vorbeste despre prietenele ei, despre prietenie in general si de cate feluri este ea. Si citind asta am inceput sa ma gandesc la conceptul de „cea mai buna prietena/cel mai bun prieten”. Sunt multi oameni care nu au asa ceva si mie tot timpul mi s-a parut ceva incredibil sa ai doar multi prieteni, dar nici unul sa nu fie cel mai bun. E o relatie destul de diferita de restul relatiilor si de care eu am avut nevoie mereu, si am avut si parte. Drept urmare, din cele mai indepartate amintiri ale mele, nu a existat nici o secunda in care sa nu am pe cineva pe care sa numesc cel mai bun prieten. A fost foarte dragut ca articolul ala m-a facut sa imi aduc aminte de fiecare cel mai bun prieten in parte, in ordine cronologica.

Prima prietena cea mai buna a fost Iulia Dumitrescu. O fata din Galati, cartier Tiglina 3, care statea la blocul din fata blocului meu. Ne iubeam tare mult si eram toata ziua afara impreuna. Nici una din noi nu era genul care sa se joace pe covoras facand hainute pentru papusi. Ea era mai baietoaica, tot timpul cu vanatai pe picioare si bubite cu coaja capatate din numeroase expeditii imposibile in copaci, gropi, scari, leagane, iar pasiunea mea cea mai mare era sa ma joc cu personaje imaginare, sau sa ii pacalesc pe copii ca sunt vrajitoare sau ca acele personaje chiar exista dar noi nu le vedem.
Ne faceam cu mana de la geam din casa si uneori dormeam una la alta iar seara povesteam chestii interesante despre baieti si ne intrebam oare cum e sa te pupi pe gura.
Am avut parte de bucurii, distractie si… anotimpuri scaldate in soare 😛
Prietenia noastra a durat de cand Iulia nu putea sa-l pronunte bine pe R, pana cand prin clasa a 6-a cand m-am mutat in alt cartier.
Mai tarziu, la liceu, Iulia a ajuns in clasa cu mine. Eram aproape straine dar asta nu ne-a deranjat pe nici una, fiecare stia ca ne-am schimbat in mod diferit. Ne intalnim destul de des din intamplare si ne bucuram si vorbim lucruri obisnuite de oameni mari.

A doua cea mai buna prietena a fost Cristina Iovita. Era un fel de bagaboanta clasei (sper sa nu ajunga sa citeasca asta : ))) ) Era singura care in clasa a 5-a fuma, purta „troape” (adica un fel de platforme), chiulea de la ore, venea lejer cu temele nefacute, lua 4 la teza si radea, era prietena cu baieti din clase mai mari, se machia, purta pantaloni mulati si fuste scurte, statea in ultima banca pentru ca asa voia ea, copia la lucrari, mesteca guma in timpul orelor si facea baloane pe care le spargea cand profii erau cu spatele.
Era singura pe care o vedeam ALTFEL din clasa, si toate lucrurile astea rele ma atrageau foarte tare. A fost cea mai buna prietena timp de 2 ani. Nu a fost o relatie apropiata si de suflet iar eu eram in umbra ei ceea ce nu prea imi placea, dar sa fiu in umbra ei inseamna in mintea mea sa ii umbresc pe altii la randul meu :))) asa ca merita. Ne-am distrat destul de bine impreuna.

A urmat apoi Alexandra Manole. A fost o trecere subtila intre cele doua. Ea a fost genul de fata cu care radeam pana ne pisam pe noi (la propriu), ne spuneam cele mai dubioase secrete, ne citeam jurnalele una alteia, ne faceam veacul prin internet cafe-uri, si spre deosebire de ce relatii avusesem pana atunci, cu ea incepeam sa fiu apropiata. Era si timpul, incepusem sa cresc. Alexandra a fost genul de prietena pe care am cunoscut-o atat de bine incat atunci cand ne-am intalnit dupa 5 ani, era ca si cum trecusera 3 zile. Era schimbata complet, dar o cunosteam la fel de bine.
Era fata desteapta si descurcareata, care retinea lectiile la orice materie doar din ce auzea in clasa, printre multe hohote de ras si teancuri de biletele cu prostii pe sub banci, poezii despre baieti, fituici. Avea un raspuns la orice intrrebare pusa.
A fost primul prieten adevarat, primul om in afara de familie care mi-a spus “te iubesc”.

Mircea Tofan
Mircea e rocker de cand il stiu. Inceputul prieteniei a fost in prima zi din de scoala din clasa a 5-a, cand am intrat din greseala la toaleta baietilor si m-am intalnit cu el. De atunci, pe masura ce treceau anii, s-au adaugat intamplari care intr-un final au dus la o prietenie foarte greu de uitat.
In clasa a 6-a incerca sa ma convinga sa ascult Vita de Vie – Rahova, iar eu ascultam din politete si pentru ca incepusem sa nutresc pt el sentimente, mai… profunde decat prietenia.
Cu el am dezlegat misterul „oare cum e sa te pupi pe gura”, eram tare indragostita dar prea mici amandoi ca sa se poata pune problema de relatii, asa ca am vorbit ceva in fata unui internet cafe din Tiglina si am stabilit sa fim prieteni buni.
La el acasa se intamplau multe betii memorabile, avea o casa plina de carti, CD-uri originale, postere, si niste parinti foarte de treaba.
El era copilul care citea Marx si Cioran (si multe altele pe care eu nici acum nu le-am citit) in timpul orei de religie, la el am ascultat prima data (in unele cazuri si ultima) unele trupe pe care si acum le asociez cu el. Am sa le enumar pentru ca mi se pare amuzant sa imi amintesc de unele nume din aceasta lista: Sepultura, Korn, Iron Maiden, Soulfly, Slipknot, Nirvana, Prodigy, Altar, Pantera, Alice in Chains, Cannibal Corpse, Negura Bunget, Dimmu Borgir, Cradle of Filth, Burzum, Children Of Bodom, Mayhem, Taine, Crematory, Deicide, si multi altii. Primele 11 din lista au ramas sa zicem in playlistul vietii mele, pe restul le confund inca intre ele. Scuze, Mircea 😀
Sa revenim. Mircea era singurul cunoscut de-al meu care scria poezii (in stil Nichita Stanescu) si inca mai am caietul in care sunt scrise.
Era cel mai dur dar si cel mai sensibil. Putea sa iubeasca o formatie sau un om, pana la infinit, si cand zic infinit ma refer la un infinit “mai infinit” decat infinitul meu de atunci.
Cu el faceam tot felul de expeditii in locuri dubioase, prafuite, si parasite din Galati. El m-a invatat sa sar gardul si m-a dus la un atelier (parasit, cred) al unui artist plastic celebru pe care nu mai stiu cum il cheama. Mergeam acolo impreuna cu el si inca cativa colegi cam o data pe saptamana si gaseam tot felul de lucrari, obiecte, creioane, culori. Ne uitam la ele ca si cum ar fi fost niste comori secrete despre care doar noi stim. Sau ma rog, asta era atmosfera generala. Plus suspans.
El m-a invatat sa ma duc la concertele trupelor din Galati. Sa vedem daca imi amintesc… Hathor, Torment, ahh memoria imi joaca feste, dar mai era o trupa cu unu’ caruia i se spunea Secta.
Cu el eram cand m-am imbatat prima data (dintr-o bere, fireste)
Prietenia a incetat treptat. Asa cum se adunasera intamplarile frumoase, la fel s-au adunat si altfel de intamplari, pana cand am ajuns la scrisori pline de ura pe care nu le-am trimis niciodata, multe cuvinte spuse prea tarziu si lacrimi inghitite cu mandrie in sec. La un moment dat s-au terminat toate, am crescut, am amortit, si totul s-a transformat in politete. Cel mai reusit mod de a banaliza o relatie deosebita. Fir-ar a naibii de politete!

Liviu Diaconeasa
Cred ca e singurul baiat din lumea asta cu care am fost extrem de apropiata SI ATAT. Adica, da, se poate, exista prietenie adevarata intre o fata si un baiat. Am fost prieteni in aceeasi gasca multa vreme, dar a existat o perioada scurta foarte foarte misto, in care eu eram cea mai buna prietena a lui, iar el era cel mai bun prieten al meu.
Liviu era genul de prieten cu care radeam intruna din cele mai idioate motive (adica degeaba), era prietenul care facea o comedie copioasa din toate “dramele” vietii mele. Ma facea sa rad din aceleasi motive din care mie imi venea sa plang.
Era acel elev destept care nu invata niciodata, care se ridica in picioare si spunea razand “haha, n-am invatat nimic, puneti-mi 4, sau mai bine 3 ca sa nu fie numar par”
In general era omul pe care-l durea in pula dar punea suflet in tot. Mai ales in oameni.
Mai era de asemenea si genul de om care instiga la violenta – adica foarte multi oameni voiau sa-l bata :)))

Oana
Despre ea am mai scris, si oricum toata lumea ne stie. Am fost ca intr-o relatie de cuplu doar ca fara pupaturi si tandreturi, cine nu ne cunostea prea bine intreba daca suntem impreuna. Am avut o mare compatibilitate, evident nelipsita de unele chestii bolnavicioase.
Ea e cea mai buna prietena a mea din momentul in care mi-a declarat ca sunt cea mai buna prietena a ei, adica acum foarte mult timp. Am petrecut mii de zile impreuna non stop fara sa ne plictisim nici o secunda, pana de curand am imprumutat una de la cealalta mai toate obiceiurile, gesturile, expresiile, prietenii, intamplarile. Chiar acum un an am spus ca ma duc sa ma intalnesc cu X-ulescu, Oana a intrebat cine e omul ala, iar prietenul ei a intrebat socat “cum, exista oameni pe care Nora ii cunoaste si Oana nu??!!?”
Eram fetele alea doua care vorbeau tot timpul intre ele, iar cand ieseam cu multi prieteni ne asezam in capete opuse ale mesei special ca sa nu fim tentate sa ii ignoram pe ceilalti, dar de fapt sfarseam in a vorbi mult mai tare si ii deranjam pe toti, asa ca cineva pana la urma tot se simtea prost si ne facea loc sa stam una langa alta.
Oana era prietena care nu putea sa se abtina si imi spunea absolut toate secretele.
Suntem si acum prietene, intr-un mod ceva mai rece dar zic eu mai benefic, pentru ca ne luam doza de “suflet pereche” chiar de la… sufletele pereche.

Cristina Lungu
Cristina a fost tot timpul ca o extensie a Oanei. Cred ca asta e dez/avantajul fratilor mai mici. Si foarte bine ca Oana are o sora, pentru ca acesta sora era mult mai “jucausa”, tot timpul m-a facut sa ma simt confortabil, a ras la glumele mele cele mai idioate si la toate prostiile pe care le faceam, lucru pe care Oana nu prea il face pentru ca e mai serioasa din fire. Asta m-a apropiat de Cristina initial, apoi totul a venit de la sine – mult timp petrecut impreuna, multe cuvinte in care am crezut amandoua, povesti fascinante de viata, , , , .
Relatia noastra a avut de suferit datorita unei perioade de 13 luni, dar intr-un fel a avut si de castigat, iar povestea merge mai departe pana la adanci batraneti cand o sa ne strigam copiii prin curtea cea incapatoare “Cristina, Nora, Robert, veniti sa va spalati pe maini”

Nu mi-a placut niciodata in mod special cantecul asta, dar na, pentru prieteni ce nu faci…

watch?v=Y8i-t0llaeE

Anunțuri