Am senzatia ca anul asta a fost pentru mine un fel de apogeu al neimplinirii : )) si al ratacirilor. Poate orice lucru pare altfel cand il vezi din afara asa ca am sa incerc sa iau fiecare luna si sa fac si eu ca tot omu’ o retrospectiva… daca se poate numi… asa.
Dar de obicei cand asezi in scris adevarul incepi sa il vezi altfel. De aia iubesc sa scriu si e una din cele mai mari comori ale mele.

Am inceput anul prin incheierea unei relatii destul de placute dar nu indeajuns de… vie, care s-a transformat odata cu incheierea ei in ceva bolnavicios din care nu a reusit nici in ziua de azi sa iasa ceva constructiv, dar a fost totusi o experienta din care am avut multe de invatat si nu o regret deloc.
O petrecere de revelion ca toate celelalte, senzatia ca la majoritatea adunarilor cu multa lume sau momente considerate importante in care incep sa se deruleze in mintea mea tot felul de intrebari cum ar fi ce caut eu aici, ce-i cu toata lumea asta, ce rost are totul si de ce sa se mai intample ceva daca nu are rost. Cam gandurile astea ma urmaresc pe mine de fieare data cand ma intreaba lumea de ce stau la masa in loc sa dansez si de ce nu ma distrez si eu ca toata lumea.

Pe la sfarsitul lui ianuarie am inceput viitoarea lunga serie de iesiri in clubul cel intunecat si neaerisit dar fara intrare numit Revenge. A fost ziua Oanei, a venit o gramada de lume, ne-am distrat pe cinste si de atunci am mers mai mereu acolo. Tot cam pe atunci si tot in locul ala am intalnit un baiat de care m-am indragostit „la prima vedere” pe nume Teo, un baiat deosebit, in felul lui : P cu care mi-am petrecut doua luni bestiale din care iar am avut cate ceva de invatat, sau mai bine zis de… dezvatat.

Am stabilit cu Sarmalele Reci ca ei au nevoie de o minte tanara si de concerte iar eu am nevoie sa fac lucruri sa se intample, si oricum ne iubim foarte tare asa ca hai sa colaboram si sa fiu un fel de… viitoare impresara. Atunci s-a declansat in mintea mea un fel de bomba, cu sentimente si dorinte contradictorii fata de mine si fata de ei. Am inceput sa visez tot felul de turnee si nebunii.

In aprilie am decis sa invat sa ma abtin, de la vorbaraie multa care nu aduce nimic valoros si de la multe obiceiuri vicioase, printre care si fumatul care oricum devenise prea scump pentru demnitatea mea. Am facut o asociere intre toate viciile mele si am reusit sa ma abtin, cu foarte mare greutate dar cu rezultate bune si care s-au simtit.

Am fost la un concert neobisnuit la Hala de muzica, singurul concert de anul asta despre care imi amintesc ca a fost mai cu viata, mai cu pasiune. Au cantat Zob si Suie Paparude in acelasi timp in care in alte doua locuri cantau El Negro si Vita de Vie. M-am simtit aproape perfect si cu siguranta nu am sa uit curand concertul ala. A fost ceva special, a fost genul ala de concert care motiveaza oamenii, care te face sa te simti deosebit pentru ca esti acolo. In seara aia mi-am dat seama ca nu m-am schimbat si nu m-am plafonat, doar ca evenimentele la care am luat parte in ultimii ani au fost lipsite de substanta si s-au asemanat prea tare intre ele – din cauza publicului, din cauza formatiilor, din cauza locurilor in care s-au tinut sau poate din alte motive pe care nu le stiu eu, ceva s-a schimbat, a disparut, dar eu inca mai am in mine acel… om cu o chitara si ma bucur mult ca mi-am dat seama de asta. Un singur cuvant pe un anumit ton poate schimba toata atmosfera concertului si te poate face sa vrei sa mai vii o data,

dar nu-l aud… nu-l aud…

Tot atunci am inceput sa realizez ca toate relatiile mele se clatina rau de tot, cu o parte din lume racisem relatiile, cu o alta categorie nu mai reuseam sa ma inteleg, tristetea plutea in aer si ma simteam incapabila sa schimb ceva. Am facut si niste descoperiri stiintifice legate de o prietena cu care cu ocazia aia am si incetat orice fel de legatura.

Am fost la VDV Camp, tabara de prieteni Vita de Vie, care mi-a dat acele Ganduri despre care vorbeam putin mai sus. Si formatia si grupul sunt personalitati extraordinare, dar …

In luna mai daca nu ma insel ne-am imprietenit cu niste baieti de la camera 60 de la etajul 4, am cunoscut un baiat care daca as fi fost si eu baiat ar fi fost prietenul meu cel mai bun, asa am simtit eu ca e la fel ca mine, e foarte pasionat de muzica si de viata si traieste intens … ma rog, Harbuz se intituleaza, si alaturi de Palosan, Lemon, Danut, Georgiana, Oana, Cristina am fost o familie fericita, am suportat impreuna caldurile, am baut bere la terasa din fata caminului, am facut sport in parc, am cantat Dirty Diana si Elena Carstea – Nu sunt perfecta, si bineinteles ne-am tot intrebat „ce facem?”

A fost ultimul an de facultate, acea facultate pe care scrie undeva „la inceput esti entuziasmat”, ultimul an de stat in camin, acel camin pe care ar trebui sa scrie „daca intri aici, cu greu mai iesi”. Am trait intens totusi ultimele zile din iunie, naiba stie de ce doar pe alea…

Dupa plecarea din camin am gasit repede si ieftin un apartament in Colentina, acolo unde ningea si erau stelute in genele ei, intr-un cartier care parea o familie mare, cu toti vecinii care se cunosteau si m-am gandit ca am sa imi fac o gramada de prieteni chiar daca stau „unde se retrag autobuzele” : )) … dar nu a fost asa.

Bucuria pentru Sarmalele Reci s-a transformat in ceva … cu totul altceva decat ce trebuia, si fara sa ma gandesc la motive am intrerupt orice legatura si nici n-am mai putut sa ascult vreo melodie de-a lor o buna bucata de vreme.

Si tocmai cand simteam cel mai tare ca ma transform in ceva banal, inexpresiv, linear, fara accente, fara culoare, s-a intamplat un lucru care m-a dezmeticit brusc si cred ca pentru mult timp – am vazut ce putere enorma are mass media, am trait asta atat de tare incat m-am si speriat si am decis sa nu mai cred nimic niciodata : )) glumesc (cred)
Mi-a parut tare rau ca treuie sa moara un om ca sa imi dau seama ca e nasol sa lasi atatea lucruri sa treaca pe langa tine, iar melodia anului a fost Man in The Mirror. Pentu ca e foarte adevarat ce spune ea acolo.

In iulie-august, ca urmare, am inceput sa fiu mai atenta la tot si astfel am descoperit unul dintre cei mai deosebiti oameni din lume, unele din cele mai speciale si ciudate si diverse cuvinte, care ma fac sa fiu impacata cu mine, si cu un chef nebun de a cunoaste si de a afla… tot. Mi-a amintit de cum sunt si de ce vreau, si de atunci simt ca viata are mai mult sens. Mult mai mult. Se numeste Bob Dylan si e ca o carte care nu se termina niciodata si poti sa meditezi la 3 cuvinte o viata intreaga.
Am descoperit si un film care mi-a placut foarte mult, cel mai mult de pana acum, pot sa zic ca e primul meu film preferat, se numeste I’m Not There. A fost asa… ca o trecere de la vara la toamna.

S-au adunat multe examene si le-am picat aproape pe toate, pana la urma dupa multe aventuri si emotii a fost bine, adica… la limita.

Cu aventuri si peripetii am plecat din Colentina si am ajuns intr-o zona centrala la o casa draguta cu un aer mult mai primitor, cu culori care se potrivesc numai bine la starea mea de spirit, astept sa vad cum se simte cand terminam cu curatenia aia de casa noua, si mai ales cum va fi cand o sa vina VARAAA.

Anul asta s-au implinit 10 ani de la lansarea albumului Fenomental – Vita de Vie, si cam tot atat de cand a inceput o poveste complexa, plina de viata si sens, si initiative, evenimente si fapte iesite din comun, prieteni si lucruri indraznete. Inca ascult piesele alea cu mare placere iar Vita de Vie e o stare pe care nu cred ca am cum sa o uit vreodata. Pot sa spun ca am primit chiar o educatie… spirituala de la VitaDeVie si mare parte din experienta mea de viata s-a petrecut aici.

La sfarsit de an am tras concluzia ca m-am plictisit de concertele la care ma duceam de obicei, n-au mai reusit sa imi incarce bateriile si nici nu am cautat in alta parte asa ca am ramas cu bateriile descarcate dar macar impacata cu faptul ca sunt realista si nu incerc sa fac din cacat bici.

Am pierdut o gramada de concerte misto pentru ca s-au anulat sau pentru ca n-am avut bani, dar i-am vazut totusi pe Madonna, Guano Apes, Nightlosers, AB4, Gorillaz, Loredana : )) Basement Jaxx, si… nu mai stiu.

Inca un lucru bun pe anul asta, am inceput sa vorbesc cu un vechi si bun prieten Maverick, dupa mai bine de un an de pauza. In schimb am pierdut un alt prieten, Radu zis si Ninja.

A fost un an cu foaaaarte foarte putini bani si am intrat in noul an cu lacrimi in ochi si destul de dezamagita,

DAAR…

In 2010 planuiesc sa vad cum sta de fapt treaba cu facultatea la care nu am luat parte cat am fost inscrisa acolo, poate acum privind mai detasat am sa vad cum au stat lucrurile si de ce am preferat sa stau deoparte, vreau sa nu care cumva sa pierd AC/DC, Metallica, Iron Maiden, poate chiar ma apuc sa strang bani sa plec undeva sa-l vad pe Bob Dylan, anul asta chiar am sa incep sa scriu o carte, si doua scrisori – una pentru Bob Dylan si una pentru Siedah Garrett.

si altele dar nu va spun

Deci… la multi ani!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s